Comportamentul Toxicoman intre Respingere si Acceptare Sociala

Socializarea, integrarea socială şi controlul social reprezintă principalele concepte utilizate în studiul de psihologie socială, sociologie şi antropologie culturală cu ajutorul cărora sunt definite “procesele fundamentale, mecanismele şi instituţiile prin care orice societate se reproduce în fizionomia personalităţii umane care îi este specifică, în structuri de comportament care să răspundă statusurilor şi rolurilor predominante în societatea dată, aşteptărilor şi prescripţiilor înscrise în modelul ei sociologic şi etic”.[1]

Asemenea procese, mecanisme şi instituţii, prin care societatea îşi asigură, prin conduite adecvate ale membrilor săi, consistenţa şi coeziunea internă, continuitatea şi stabilitatea, au ca finalitate realizarea unor transformări fundamentale ale comportamentului indivizilor şi grupurilor sociale. Aceste transformări sunt menite să asigure, în principal, conformitatea membrilor societăţii faţă de modelul normativ şi cultural al acesteia, dar şi prevenirea „devierii” faţă de acest model, prin „transmiterea, învăţarea şi interiorizarea de către indivizi a valorilor şi normelor sociale, ca mecanisme de socializare„.[2]

Ele se realizează, de regulă, prin intermediul relaţiilor sociale în care orice individ sau grup social intră în cursul existenţei sale şi a unor instituţii şi organizaţii sociale (familie, şcoală, grup de prieteni, grup de muncă, organizaţii obşteşti, comunităţi urbane sau rurale etc.) cu rol de socializare, integrare şi control social.

[1] Ion Drăgan, Socializarea, controlul social şi prevenirea delicvenţei juvenile

[2] Gheorghe Basiliade, Socializare, integrare socială şi comportament deviant, în vol. Integrarea socio-profesională a tineretului, Sesiune ştiinţifică, 7-8 iunie 1975, Bucureşti p. 227.

Lasă un comentariu