Regimul Concentrationist Comunist din Romania

Actul istoric din August 1944 a însemnat şi începutul unei noi dezvoltări constituţionale a ţării, deosebită de trecut. Întrucât singurele acte fundamentale în vigoare, în acel moment, erau decretele din 1940, se impunea ca o necesitate istorică imediată reintroducerea unui regim de constituţionalitate care să poată garanta dezvoltarea socialistă a ţării. În împrejurările de atunci … Citește mai multRegimul Concentrationist Comunist din Romania

Comunicare Manageriala Asupra Resurselor Umane

Există două funcţii majore ale comunicării privind viaţa organizaţiei: Funcţia de unificare a activităţilor organizaţiei – comunicarea este modalitatea prin care oamenii sunt uniţi într-o organizaţie pentru a atinge un ţel comun; scopul comunicării într-o organizaţie este acela de a conduce la schimbări, de a influenţa acţiunile ce asigură prosperitatea organizaţie; Funcţia de integrare managerială … Citește mai multComunicare Manageriala Asupra Resurselor Umane

Acte de Reglementare Privind Protectia Mediului din Romania

Sub raport legislativ, în anul 1973 s-a adoptat Legea privind protecţia mediului înconjurător ca o reglementare cadru, autocuprinzătoare, care a consacrat, pe de o parte, regimul juridic general al ocrotirii mediului, inclusiv crearea unui cadru instituţional adecvat, iar, pe de altă parte, a stabilit o serie de regului aplicabile principalilor factori naturali sau creaţi prin … Citește mai multActe de Reglementare Privind Protectia Mediului din Romania

Strategii Utilizate in Activitatile de Formare a Reprezentarilor Matematice la Gradinita

Strategia este un mod de gândire şi de opţiune pentru un anumit tip de experienţă de învăţare din mai multe posibile, care îşi ataşează o opţiune pentru un anumit mod de acţiune adecvat, bazat pe alegerea, constituirea şi origanizarea într-o ordine raţională şi cronologică a unui ansamblu de metode, suporturi didactice, mijloace şi forme de … Citește mai multStrategii Utilizate in Activitatile de Formare a Reprezentarilor Matematice la Gradinita

Serviciile de Sanatate Folosind Sistemului T.I.C.

Rezultatele arată îmbunătăţirea serviciilor oferite şi creşterea productivităţii, precum şi faptul că, după ce etapele de proiectare şi implementare a serviciilor sunt realizate, costurile anuale sunt stabile, în vreme ce beneficiile depăşesc costurile şi au tendinţa de creştere, an de an. Latura umană a impactului introducerii a serviciilor T.I.C. în sănătate este însă, desigur, cea … Citește mai multServiciile de Sanatate Folosind Sistemului T.I.C.

Rolul Asistentei Medicale in Ingrijirea Pacientei cu Disgravidie Tardiva

Aparatul genital feminin este alcătuit din : vagin, uter, trompe uterine şi ovare. Vaginul este organul feminin al copulaţiei. Este un canal cilindric musculo-membranos, extensibil şi elastic de aproximativ 8 cm lungime,la femeia adultă. Orificiul vaginal , extremitatea inferioară  se deschide în vestibulul vaginal şi este acoperit parţial de o membrană: himen. Extremitatea superioară se … Citește mai multRolul Asistentei Medicale in Ingrijirea Pacientei cu Disgravidie Tardiva

Ingrijiri Acordate Bolnavei cu Chist Ovarian

VULVĂ :   În ansamblu , vulva are forma unei fante , alungite în sens sagital . Ea cuprinde totalitatea organelor genitale externe feminine .    Labiile mari sunt două pliuri cutanate având ambele fete acoperite de tegument . Fata externă prexinta peri şi glande sebacee mari , iar fata internă vine în raport cu … Citește mai multIngrijiri Acordate Bolnavei cu Chist Ovarian

Asigurarea Auto Obligatorie RCA Oferita de Asirom

Trecerea la economia de piaţă a impus restructurarea şi reorganizarea pe baze noi a economiei naţionale. Renunţarea la monopolul statului în domeniul asigurărilor devenise necesară odată ce se procedase la organizarea de societăţi comerciale cu profil de producţie, prestări de servicii, bancar ş.a. În acest sens în locul Administraţiei Asigurărilor  de Stat, care şi-a încetat … Citește mai multAsigurarea Auto Obligatorie RCA Oferita de Asirom