Ghid complet pentru absolvenții Facultății de Istorie – anul universitar 2025-2026
Finalizarea studiilor în domeniul istoriei reprezintă un moment semnificativ în formarea viitorilor specialiști dedicați înțelegerii trecutului și interpretării evoluției societății umane. Fie că este vorba despre o lucrare de licență la finalul ciclului de studii universitare sau despre o disertație la absolvirea masteratului, acest demers academic marchează maturizarea intelectuală și capacitatea de a contribui la cunoașterea istorică prin cercetare originală, fundamentată pe surse primare și pe o analiză critică riguroasă.
În anul 2026, absolvenții facultăților de Istorie, Istorie și Patrimoniu, Istorie și Științe Politice sau Arhivistică vor avea sarcina de a demonstra competențele acumulate prin elaborarea unor lucrări care îmbină cercetarea de arhivă cu analiza critică a surselor, cunoașterea istoriei naționale cu perspectiva comparativă internațională, abordările tradiționale cu metodologiile moderne de cercetare istorică. Aceste lucrări trebuie să reflecte nu doar cunoașterea faptelor istorice, ci și capacitatea de a interpreta complex procesele istorice, de a pune întrebări pertinente trecutului și de a argumenta convingător pe baza evidențelor.
Domeniul istoriei este vast și fascinant, acoperind toate epocile și civilizațiile: istorie antică, istorie medievală, istorie modernă, istorie contemporană, istoria României, istorie universală, istoria civilizațiilor, istorie socială și economică, istorie culturală și a mentalităților, istorie militară, istorie orală, istoriografie și metodologie istorică. Fiecare dintre aceste ramuri oferă oportunități semnificative de cercetare și de contribuție la înțelegerea complexității experienței umane de-a lungul timpului.
Completați formularul pentru a trimite cererea dvs.
Teme actuale și relevante pentru lucrări în Istorie
În contextul preocupărilor contemporane și al deschiderilor metodologice recente în știința istorică, anumite teme de cercetare capătă o importanță deosebită pentru viitorii istorici:
Istoria României în context european:
- Modernizarea României în secolul al XIX-lea: instituții, elite și receptarea modelelor occidentale
- Marea Unire de la 1918: proces, actori și semnificații
- România în perioada interbelică: democrație, autoritarism și proiecte de modernizare
- Al Doilea Război Mondial: România între alianțe și decizii strategice
- Instaurarea și consolidarea regimului comunist în România (1945-1965)
- Regimul Ceaușescu: cult al personalității, nationalism și politică externă
- Revoluția din decembrie 1989: cauze, desfășurare și interpretări
- Tranziția postcomunistă: transformări politice, economice și sociale
Istorie medievală și premodernă:
- Formarea statelor medievale românești: Țara Românească, Moldova, Transilvania
- Relațiile româno-otomane în secolele XV-XVIII
- Domnitori reformatori: contribuții la consolidarea instituțiilor
- Cultura și învățământul în spațiul românesc medieval
- Viața cotidiană în orașele și satele medievale
- Influența Reformei și Contrareformei în Transilvania
- Legăturile dinastice și diplomația medievală
Istorie socială și economică:
- Structuri agrare și reforma agrară în România modernă
- Urbanizare și transformarea orașelor în epoca modernă
- Industrializare și mișcarea muncitorească
- Burghezii, negustorii și dezvoltarea capitalismului românesc
- Sistemul de breaslă și corporațiile meșteșugărești
- Rețele comerciale și integrarea economică europeană
- Migrații și mișcări de populație: cauze și consecințe
Istorie culturală și intelectuală:
- Iluminismul românesc și Școala Ardeleană
- Generația pașoptistă și construcția identității naționale
- Mișcări culturale și curente de gândire în România interbelică
- Intelectualii și puterea: colaborare, rezistență, exil
- Cenzura și cultura în comunism
- Educație și învățământ: evoluție instituțională și acces
- Presa și sfera publică în evoluția societății românești
Istorie locală și regională:
- Monografii ale localităților urbane sau rurale
- Evoluția orașelor de provincie: Brașov, Cluj, Iași, Timișoara
- Regiuni istorice: Banat, Bucovina, Dobrogea, Maramureș
- Familii boierești și nobiliare: genealogii și rețele de influență
- Comunități etnice și religioase: armeni, evrei, greci, sași, secui
- Patrimoniu arhitectural și conservare
- Personalități locale și contribuția lor istorică
Istorie orală și memoria colectivă:
- Mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului
- Deportări și persecuții în timpul regimului comunist
- Colectivizarea agriculturii: perspective locale
- Viața cotidiană în comunism: mărturii orale
- Revoluția din 1989 văzută de participanți
- Mineriade și violență politică postcomunistă
- Memorie și identitate în comunitățile diasporei
Istoriografie și metodologie:
- Școala istorică românească: reprezentanți și contribuții
- Istoriografia comunistă: tendințe și falsificări
- Revizionismul istoric și dezbaterile istoriografice contemporane
- Utilizarea surselor audiovizuale în cercetarea istorică
- Istoria digitală: baze de date, arhive digitale, humanități digitale
- Metodologia istoriei orale: interviuri, transcriere, interpretare
- Comparative și transfer cultural în istoriografia europeană
Istoria relațiilor internaționale:
- Diplomația românească în epoca modernă
- Tratate și alianțe: contextul european al deciziilor românești
- România și Marile Puteri în secolul XX
- Politica externă a României comuniste: între Moscova și Occident
- Integrarea europeană a României: proces istoric
- Conflicte regionale și implicarea românească
- Emigrația politică românească și rețelele de exil
Obținerea diplomei de licență sau de disertație în Istorie deschide multiple oportunități profesionale: cercetare academică în institute și universități, arhivistică și conservarea patrimoniului, muzeografie și management cultural, jurnalism și edituri specializate, consultanță pentru industrii creative (film, documentar, turism cultural), educație (profesor de istorie), administrație publică și diplomație. O lucrare bine fundamentată demonstrează competențe valoroase de cercetare, analiză critică și sinteză, căutate în diverse domenii.
Lucrare de disertație în Istorie
Lucrarea de disertație reprezintă nivelul avansat de cercetare istorică, specificat programelor de masterat. Față de lucrarea de licență, disertația presupune o cercetare substanțial mai amplă, o analiză mai sofisticată a surselor și istoriografiei și, preferabil, o contribuție originală semnificativă la cunoașterea istorică.
La nivel de masterat, studenții sunt expuși unor abordări metodologice mai complexe: istoria comparată (compararea proceselor istorice din diferite spații), istoria transferurilor culturale, istoria conectată și globală, utilizarea teoriilor din științele sociale în analiza istorică, metodologii cantitative în istorie (istorie serială, cliometrie), arhivistică avansată și paleografie. O disertație de calitate trebuie să demonstreze familiaritatea cu aceste instrumente metodologice avansate și capacitatea de a le aplica pertinent.
Alegerea temei pentru o disertație trebuie să reflecte atât specializarea programului de masterat (istorie medievală, istorie modernă, istorie contemporană, istorie a culturii, istorie militară etc.), cât și aspirațiile profesionale și de cercetare ale candidatului. Dacă intenționați să continuați cu doctorat, tema disertației poate constitui baza pentru proiectul doctoral viitor. Dacă vizați o carieră în arhivistică sau muzeografie, o temă legată de patrimoniu și conservare ar fi potrivită.
Complexitatea unei disertații se reflectă în multiple dimensiuni. În primul rând, cercetarea trebuie să fie exhaustivă, acoperind întreaga istoriografie relevantă (națională și internațională) și baza documentară disponibilă. Pentru teme din istoria românească, aceasta poate include: arhive românești (Arhivele Naționale Istorice Centrale, arhive județene, arhive instituționale), colecții de documente publicate, presă românească de epocă, memorii și corespondenței, arhive străine (când România a fost implicată în relații internaționale) și literatură de specialitate în mai multe limbi (minimal româna și o limbă străină majoră).
În al doilea rând, metodologia trebuie să fie explicită și sofisticată. Trebuie să explicați ce tip de istorie faceți (politică, socială, culturală, intelectuală, economică), ce cadre teoretice utilizați, cum abordați și interpretați sursele, cum construiți argumentația. Pentru teme mai recente, care permit utilizarea istoriei orale, trebuie să explicați metodologia interviurilor, transcrierii și interpretării mărturiilor orale.
Tipuri de abordări pentru disertații în Istorie:
- Monografii: studii exhaustive ale unui eveniment, perioadă, instituție sau personalitate
- Studii tematice: investigarea unui proces sau fenomen pe termen lung
- Studii comparative: compararea evoluțiilor istorice din diferite spații sau perioade
- Studii istoriografice: analiza modului în care a fost interpretat un subiect de-a lungul timpului
- Edții de surse: publicarea și analiza unor documente inedite
- Biografii istorice: viețile personalităților istorice în context
- Istorie orală: colectarea și interpretarea mărturiilor orale
Un element distinctiv al disertațiilor în istorie îl reprezintă contribuția originală la cunoaștere. Aceasta poate lua multiple forme: descoperirea și utilizarea unor surse noi sau neglijate, propunerea unei noi interpretări a unor evenimente cunoscute, corectarea unor erori sau mituri istoriografice, aplicarea unor noi metodologii sau perspective, oferirea unei sinteze comprehensive a unei teme fragmentate în studii parțiale.
Structura unei lucrări academice în Istorie
O lucrare academică în domeniul istoriei trebuie să respecte atât standardele generale ale cercetării științifice, cât și specificul disciplinei – narațiune istorică coerentă, argumentare bazată pe surse, stil academic dar accesibil.
Rezumatul (Abstract)
Rezumatul trebuie să prezinte în 300-400 de cuvinte: subiectul și perioada studiată, problema istorică sau întrebările de cercetare, sursele principale utilizate (tipuri de documente, arhive consultate), abordarea metodologică, principalele constatări sau concluzii și contribuția la istoriografie.
Pentru lucrările în istorie, specificați clar perioada cronologică studiată și spațiul geografic. Menționați dacă ați utilizat surse inedite sau dacă propuneți o nouă interpretare a unor evenimente cunoscute.
Introducerea
Introducerea unei lucrări în istorie trebuie să îndeplinească mai multe funcții. Prezentați subiectul studiat și importanța sa istorică – de ce merită această perioadă, eveniment sau personalitate să fie studiate? Ce impact au avut asupra evoluției istorice ulterioare?
Definiți clar perioada cronologică studiată și justificați această delimitare. De ce începeți și terminați studiul la aceste date? Ce semnificație istorică au aceste momente de început și final?
Prezentați starea cercetării – ce au scris alți istorici despre acest subiect? care sunt interpretările existente? care sunt lacunele sau controversele istoriografice? Aceasta demonstrează că cunoașteți literatura de specialitate și că cercetarea dumneavoastră vine să completeze sau să corecteze ceea ce s-a scris anterior.
Formulați clar întrebările de cercetare sau teza principală pe care intenționați să o susțineți. Ce doriți să demonstrați sau să clarificați prin această lucrare? Evitați întrebările prea vaste sau prea evidente.
Prezentați sursele principale pe care vă bazați cercetarea – ce arhive ați consultat, ce tipuri de documente ați utilizat, ce limitări au aceste surse. Această transparență metodologică este esențială pentru evaluarea calității cercetării.
Cadrul istoric și istoriografic
Acest capitol are două componente în lucrările de istorie. Prima este prezentarea contextului istoric general al perioadei studiate. Pentru cititori care nu sunt specialiști în acea perioadă, oferiti suficiente informații de fundal pentru a înțelege evenimentele și procesele pe care le analizați. Descrieți situația politică, economică, socială și culturală a epocii, instituțiile relevante, actorii principali.
A doua componentă este revizuirea istoriografiei – analiza critică a literaturii de specialitate. Ce au scris istoricii anteriori despre acest subiect? Cum au evoluat interpretările de-a lungul timpului? Unde sunt consensuri și unde sunt controverse? Care sunt contribuțiile valoroase și care sunt limitările sau erorile din lucrările anterioare?
Această analiză istoriografică nu trebuie să fie o simplă enumerare bibliografică, ci o discuție critică și analitică. Grupați autorii și lucrările tematic sau pe școli istoriografice. Evaluați calitatea argumentării și a bazei documentare a diferitelor interpretări.
Încheiați identificând lacuna sau problema pe care lucrarea dumneavoastră o adresează – cum contribuie cercetarea dumneavoastră la îmbunătățirea înțelegerii acestui subiect?
Metodologia și sursele cercetării
Capitolul metodologic explică cum ați procedat în cercetare. În istorie, acest capitol se concentrează pe surse și pe modul de lucru cu ele.
Prezentați sistematic sursele utilizate: surse de arhivă (specificați arhive, fonduri, numărul aproximativ de dosare sau documente consultate), presă de epocă (ce ziare sau reviste, din ce perioade), memorii și corespondenței (ale cui, din ce perioadă), surse oficiale publicate (colecții de documente, legislație, statistici), surse vizuale (fotografii, afișe, picturi) când este relevant și surse orale (interviuri realizate) pentru istorie contemporană.
Pentru fiecare categorie de surse, discutați valoarea și limitările. De exemplu, presa de epocă oferă informații valoroase despre percepția contemporană a evenimentelor, dar trebuie citită critic, ținând cont de cenzură și de orientarea politică a publicației. Memoriile oferă detalii personale bogate, dar pot fi afectate de distorsiunile memoriei sau de dorința autorului de auto-justificare.
Explicați cum ați criticat sursele – cum ați evaluat credibilitatea, cum ați verificat informațiile prin triangulare (comparând surse independente), cum ați interpretat documentele în contextul epocii lor.
Dacă utilizați metode specifice (analiză prosopografică, istorie cantitativă, analiză de discurs), explicați în ce constau și de ce sunt potrivite pentru subiectul dumneavoastră.
Dezvoltarea (Capitolele principale)
Partea centrală a lucrării, unde prezentați și analizați materialul istoric, este de obicei structurată în mai multe capitole tematice sau cronologice. Alegerea structurii depinde de subiect – unele teme se pretează mai bine unei organizări cronologice (urmărirea evoluției în timp), altele unei organizări tematice (tratarea diferitelor aspecte sau dimensiuni ale subiectului).
Fiecare capitol trebuie să aibă o structură clară: introducere care prezintă ce veți discuta în capitol, secțiuni sau subsecțiuni care dezvoltă diferite aspecte și o concluzie parțială care sintetizează ce ați demonstrat în capitol și face legătura cu următorul.
Narațiunea istorică trebuie să fie clară, fluentă și bine argumentată. Fiecare afirmație factuală importantă trebuie susținută prin referința la surse (prin note de subsol). Evitați afirmațiile fără fundamentare documentară – în istorie, evidența este supremă.
Integrați sursele în narațiune prin citate directe (când formularea din sursă este semnificativă) sau prin parafrazare (când vă interesează doar informația, nu formularea exactă). Asigurați-vă că toate citatele sunt traduse dacă sunt în limbi străine (puneți originalul în nota de subsol) și că sunt integrate gramatical corect în propoziția dumneavoastră.
Analizați, nu doar descrieți. Nu vă limitați la a relata ce s-a întâmplat – explicați de ce s-a întâmplat, care au fost cauzele, care au fost consecințele, cum s-a încadrat în contextul mai larg. Istorie înseamnă interpretare, nu doar compilare de fapte.
Concluziile
Concluziile trebuie să sintetizeze ce ați demonstrat în lucrare și să răspundă la întrebările formulate în introducere. Reluați teza principală și arătați cum ați susținut-o prin analiza din capitolele principale.
Discutați contribuția lucrării dumneavoastră la istoriografie – ce clarificați, ce corectați, ce adăugați la cunoașterea existentă. Fiți cinstiți cu privire la limitările cercetării – ce surse nu ați putut accesa, ce aspecte rămân neclare, ce întrebări rămân deschise pentru cercetări viitoare.
Puteți încheia cu reflecții mai largi despre semnificația istorică a subiectului studiat – ce ne învață despre epoca respectivă, cum se leagă de teme sau procese istorice mai ample, ce relevanță poate avea pentru înțelegerea evoluțiilor ulterioare.
Anexe
Lucrările de istorie includ adesea anexe cu documente relevante transcrise integral (dacă sunt surse inedite sau greu accesibile), tabele cronologice, liste ale personalităților menționate cu scurte biografii, hărți istorice, reproduceri de documente (fotografii ale documentelor de arhivă, copii ale ziarelor de epocă, fotografii istorice) și genealogii sau organigramele instituțiilor.
Acestea îmbogățesc lucrarea și oferă cititorului instrumente utile pentru înțelegerea textului principal.
Bibliografie și notele de subsol
Bibliografia în istorie trebuie să distingă între surse (primare) și literatură (secundară). Sursele includ toate documentele istorice utilizate: fonduri de arhivă (cu specificarea exactă a arhivei, fondului, unității arhivistice), periodice (ziare, reviste), colecții de documente publicate, memorii și corespondenței publicate și izvoare narative (cronici, însemnări).
Literatura include: cărți de specialitate (monografii, sinteze), articole din reviste de specialitate, capitole din volume colective și teze de doctorat publicate.
Notele de subsol sunt esențiale în istorie – ele demonstrează baza documentară a afirmațiilor și permit verificarea informațiilor. Fiecare afirmație factuală importantă trebuie însoțită de notă de subsol care indică sursa. Utilizați un sistem consistent de notare (de obicei Chicago sau variante adaptate românești).
Procesul de cercetare în Istorie
Alegerea temei de cercetare
Selectarea unei teme potrivite în istorie necesită echilibrarea mai multor factori: pasiunea personală pentru o anumită perioadă sau subiect (veți petrece luni studiind acest subiect, deci trebuie să vă fascineze), importanța istorică a subiectului, disponibilitatea surselor (există suficiente documente pentru a susține o cercetare solidă?), accesibilitatea surselor (puteți ajunge la arhivele relevante? aveți competențele lingvistice sau paleografice necesare?) și contribuția potențială la istoriografie (subiectul aduce ceva nou sau important?).
Evitați temele prea vaste („Istoria României în secolul XX”) sau prea înguste („O singură zi dintr-un eveniment”). Consultați îndrumătorul pentru a găsi dimensiunea potrivită.
O strategie bună este să alegeți teme pentru care există surse în arhivele locale, accesibile. Nu este necesar să studiați doar Marea Istorie – istoria locală, familiile locale, instituțiile locale pot oferi subiecte fascinante și documente bogate.
Cercetarea de arhivă
Lucrul în arhive este inima cercetării istorice. Pregătiți-vă temeinic înainte de a merge în arhivă: citiți inventarele arhivelor online pentru a identifica fondurile relevante, citiți ce au scris alți istorici despre perioada/subiectul dumneavoastră pentru a ști ce să căutați și pregătiți-vă întrebări clare de cercetare pentru a fi focalizați.
În arhivă, respectați regulamentele și tratați documentele cu grijă maximă – sunt adesea unice și fragile. Fotografiați sau scanați documentele relevante (dacă este permis) pentru a putea lucra ulterior cu ele. Luați notițe detaliate: numărul dosarului, numărul filei, data documentului, expeditorul, destinatarul, conținutul rezumat.
Învățați să citiți scrisul vechi – paleografia este o competență esențială. Pentru documente în chirilică sau în limbi străine, poate fi necesar să apelați la cursuri specializate sau la experți.
Fiți răbdători – cercetarea de arhivă este un proces lent. Nu toate dosarele consultate vor conține informații valoroase. Dar satisfacția descoperirii unui document revelator compensează orele de căutare.
Critica surselor și construirea argumentației
Istoricul nu acceptă niciun document la valoarea nominală. Orice sursă trebuie supusă criticii externe (este documentul autentic? nu este un fals?) și criticii interne (informațiile din document sunt credibile? autorul avea cunoștință directă sau raportează pe bază de zvonuri? avea interes să distorsioneze adevărul?).
Comparați întotdeauna multiple surse. Dacă trei surse independente spun același lucru, probabilitatea ca informația să fie corectă crește. Dacă sursele se contrazic, investigați de ce – poate reflectă perspective diferite asupra aceluiași eveniment, poate una greșește, poate ambele conțin elemente de adevăr.
Construiți argumentația pas cu pas, bazându-vă pe evidențele din surse. Evitați speculațiile – distingeti clar între ce știți cu certitudine din surse și ce este interpretare sau ipoteză plauzibilă.
Scrierea istoriei
Scrierea istoriei este atât știință, cât și artă. Trebuie să fiți riguroși în cercetare și argumentare, dar și să scrieți clar, elegant, captivant. Istorie bună se citește cu plăcere, nu doar pentru informație, ci pentru narațiune.
Utilizați un limbaj clar, evitați jargonul inutil. Explicați termenii tehnici când îi introduceți. Construiți propoziții și paragrafe coerente, cu tranziții logice.
Aduceți trecutul la viață prin detalii concrete, prin citate ale actorilor istorici, prin descrieri vii. Dar rămâneți mereu ancorați în surse – nu inventați dialoguri sau gânduri ale personalităților istorice dacă nu aveți bază documentară.
Revizuiți și editați cu grijă. Prima versiune nu este niciodată versiunea finală. Citiți cu voce tare pentru a identifica probleme de stil. Verificați toate citatele și referințele.
Concluzii finale
Elaborarea unei lucrări de licență sau disertație în domeniul istoriei reprezintă mult mai mult decât o cerință academică – este o aventură intelectuală în trecut, o călătorie de descoperire în arhive și biblioteci, o contribuție la cunoașterea și înțelegerea experienței umane de-a lungul timpului. Acest demers vă transformă din student în istoric, capabil să descifrați documentele trecutului și să construiți narațiuni istorice coerente și convingătoare.
Procesul de cercetare istorică vă învață competențe valoroase: gândirea critică și analitică, lucrul cu surse primare, evaluarea credibilității informațiilor, construirea de argumente solide bazate pe evidențe, scrierea clară și persuasivă. Toate acestea sunt competențe transferabile, valoroase în diverse cariere – nu doar în cercetare academică, ci și în jurnalism, edituri, administrație publică, consultanță, educație.
Istoria este o disciplină fascinantă și profund relevantă. Înțelegerea trecutului ne ajută să înțelegem prezentul și să gândim mai lucid despre viitor. Studiul istoriei ne învață că schimbarea este constantă, că nu există inevitabilități istorice, că alegerile oamenilor contează, că societățile pot progresa dar și regresa. Ne învață umilință în fața complexității experienței umane și empatie față de oamenii din alte epoci care au trăit în circumstanțe foarte diferite de ale noastre.
Lucrarea dumneavoastră de licență sau disertație este prima dumneavoastră contribuție la cunoașterea istorică. Fie că studiați un eveniment major din istorie națională, fie o personalitate locală uitată, fie viața cotidiană într-o comunitate rurală, fie evoluția unei instituții, cercetarea dumneavoastră adaugă la înțelegerea noastră a trecutului. Fiecare document descoperit, fiecare interpretare nouă, fiecare mit deconstruit este un mic pas către o imagine mai clară și mai nuanțată a istoriei.
Cu pasiune pentru trecut, rigoare în cercetare și respect pentru adevărul istoric, veți reuși să produceți o lucrare de care să fiți mândri și care să marcheze începutul unei cariere de impact în domeniul istoriei. Fie că veți continua în cercetare academică, fie că veți lucra în educație, muzee, arhive sau alte domenii, competențele de istoric vă vor servi întreaga viață. Lumea are nevoie de istorici bine pregătiți, capabili să navigheze complexitatea trecutului și să o explice publicului larg. Sunteți pe drumul cel bun. Mult succes în călătoria dumneavoastră în timp!
Lucrare de disertație în Drept
Lucrarea de disertație reprezintă nivelul avansat de cercetare juridică, specificat programelor de masterat. Față de lucrarea de licență, disertația presupune o cercetare substanțial mai amplă, o analiză mai sofisticată a surselor și doctrinei și, preferabil, o contribuție originală semnificativă la știința juridică.
La nivel de masterat, studenții sunt expuși unor abordări metodologice mai complexe: dreptul comparat aprofundat (compararea sistemelor juridice din diferite spații), analiza economică a instituțiilor juridice, metodologii empirice în drept (analiza deciziilor judecătorești, studii sociojuridice), teoria dreptului și filosofie juridică, drept european avansat și drept internațional. O disertație de calitate trebuie să demonstreze familiaritatea cu aceste instrumente metodologice avansate și capacitatea de a le aplica pertinent.
Alegerea temei pentru o disertație trebuie să reflecte atât specializarea programului de masterat (drept privat, drept public, drept european, drept internațional, drept penal etc.), cât și aspirațiile profesionale și de cercetare ale candidatului. Dacă intenționați să continuați cu doctorat, tema disertației poate constitui baza pentru proiectul doctoral viitor. Dacă vizați o carieră de practician, o temă legată de probleme practice complexe ar fi potrivită.
Complexitatea unei disertații se reflectă în multiple dimensiuni. În primul rând, cercetarea trebuie să fie exhaustivă, acoperind întreaga doctrină relevantă (națională și internațională) și baza jurisprudențială disponibilă. Pentru teme din dreptul românesc, aceasta poate include: legislație română (Coduri, legi speciale, legislație secundară), jurisprudență română (ÎCCJ, Curtea Constituțională, instanțe inferioare), doctrină română (tratate, monografii, articole în Revista Română de Drept Privat, Pandectele Române etc.), legislație și jurisprudență europeană (când România este implicată), doctrină străină (în limbi de circulație internațională).
În al doilea rând, metodologia trebuie să fie explicită și sofisticată. Trebuie să explicați ce tip de cercetare juridică faceți (dogmatică, comparativă, interdisciplinară, empirică), ce cadre teoretice utilizați, cum abordați și interpretați sursele, cum construiți argumentația. Pentru teme care permit utilizarea studiilor empirice, trebuie să explicați metodologia de colectare și analiză a datelor.
Tipuri de abordări pentru disertații în Drept:
- Monografii juridice: studii exhaustive ale unei instituții juridice
- Studii comparative: compararea soluțiilor juridice din diferite sisteme de drept
- Studii de jurisprudență: analiza practicii judiciare și tendințelor
- Analize de drept european: impactul acquis-ului comunitar asupra dreptului național
- Studii de politică legislativă: evaluarea și propunerea de reforme legislative
- Cercetări interdisciplinare: drept și economie, drept și sociologie, law and society
Un element distinctiv al disertațiilor în drept îl reprezintă contribuția originală la cunoaștere. Aceasta poate lua multiple forme: propunerea unor noi interpretări ale normelor juridice, identificarea unor incoerențe legislative sau jurisprudențiale și propunerea de soluții, analiza comparativă aprofundată care relevă caracteristici neobservate anterior, aplicarea unor noi metodologii sau perspective teoretice sau oferirea unei sinteze comprehensive a unei teme fragmentate în studii parțiale.
